Dragele mele,
Noi fetele ne purtam mereu ca si cand vietile noastre ar fi perfecte, aratam impecabil, vesnic rabdatoare cu sefii, barbatul, copiii, alergand pe tocuri de 12 prin viata, gatim si ne gatim, trecand prin tot felul de experimente de beauty (ca deh..."baba sufera la frumusete"), ne vopsim, ne fardam, ne parfumam, ne incorsetam in niste reguli cu care am crescut de mititele, dogme antice care ne-au transformat, luandu-ne libertatea putin cate putin ("o domnisoara care se respecta ar trebui sa faca asta si asta, sa fie asa si in nici un caz sa nu fie asa!").
Mereu in competitie una cu cealalta, adeseori in garda, rautacioase sau indiferente. Dar ce-ar fi daca am inceta sa facem acest lucru pentru cateva clipe? Ce ar fi sa nu ne mai uitam la celelalte femei cu invidie, teama, sarcasm sau cu suspiciune si ce ar fi sa ne gandim ca si acele fete, au si ele o viata mai frumoasa sau mai grea, cine stie prin cate au trecut, viata mascata de acel zambet fortat, vazut de mine pe atatea chipuri, in atat de multe ipostaze.
Inainte sufeream de perfectionism. Daca aveam cumva o unghie sarita, ma balbaiam, ma impiedicam sau nu stiu cum imi statea parul, aveam impresia ca toata lumea se uita la mine, vazandu-mi "defectul". Totul era in mintea mea! Si daca, cumva, cineva carcotas ar fi ras, ei si ce ?! Mereu vor exista persoane care nu au nimic mai bun de facut decat sa-i judece pe ceilalti. Este ok sa fiu eu insami. Asa cum sunt eu.
Inainte nu credeam ca mai pot avea prietene femei... fusesem tare dezamagita de cateva amice si chiar nu mai voiam sa imi deschid inima fata de nici una dintre voi, insa, incet incet, am realizat ca daca nu ma deschid, nu mai simt.
Trebuie sa recunosc, ca si acum imi este greu sa ma expun, cu defectele si fostele mele convingeri in fata voastra, dar o fac, pentru ca am incredere in voi, chiar daca pe unele nu va cunosc. Voi cele ce iubiti cum numai noi femeile stim sa o facem: cu daruire si blandete, voi cele ce ati trecut prin atatea, insa pasiti pe starda cu atata nonsalanta si gratie incat ceilalti au impresia ca vietile voastre sunt perfecte si chiar va si invidiaza pentru asta. Voi cele ce camuflati cearcalene obosite, exasperarea sau ochii plansi in spatele unui cat eye, va puneti jacheta chic si mergeti cu atata curaj prin viata. Iubitelor, mamelor, prietenelor.
Am decis sa imi redeschid acest blog, special pentru noi. Sa ni-l dedic, sa fie spatiul nostru drag, in care sa ne povestim, sa barfim, sa ne dam voie sa simtim, sa stralucim. Am un respect teribil fata de toate femeile din lume. Si iata-ma aici, cu inima deschisa catre voi!
Va apreciez si sunt mandra de fiecare dintre noi in parte. Pentru ca suntem niste eroine. Viata unei femei nu este deloc usoara, insa, trebuie sa recunoastem ca -i a naibii de interesanta.
Va imbratisez cu drag,
Sophie
Noi fetele ne purtam mereu ca si cand vietile noastre ar fi perfecte, aratam impecabil, vesnic rabdatoare cu sefii, barbatul, copiii, alergand pe tocuri de 12 prin viata, gatim si ne gatim, trecand prin tot felul de experimente de beauty (ca deh..."baba sufera la frumusete"), ne vopsim, ne fardam, ne parfumam, ne incorsetam in niste reguli cu care am crescut de mititele, dogme antice care ne-au transformat, luandu-ne libertatea putin cate putin ("o domnisoara care se respecta ar trebui sa faca asta si asta, sa fie asa si in nici un caz sa nu fie asa!").
Mereu in competitie una cu cealalta, adeseori in garda, rautacioase sau indiferente. Dar ce-ar fi daca am inceta sa facem acest lucru pentru cateva clipe? Ce ar fi sa nu ne mai uitam la celelalte femei cu invidie, teama, sarcasm sau cu suspiciune si ce ar fi sa ne gandim ca si acele fete, au si ele o viata mai frumoasa sau mai grea, cine stie prin cate au trecut, viata mascata de acel zambet fortat, vazut de mine pe atatea chipuri, in atat de multe ipostaze.
Inainte sufeream de perfectionism. Daca aveam cumva o unghie sarita, ma balbaiam, ma impiedicam sau nu stiu cum imi statea parul, aveam impresia ca toata lumea se uita la mine, vazandu-mi "defectul". Totul era in mintea mea! Si daca, cumva, cineva carcotas ar fi ras, ei si ce ?! Mereu vor exista persoane care nu au nimic mai bun de facut decat sa-i judece pe ceilalti. Este ok sa fiu eu insami. Asa cum sunt eu.
Inainte nu credeam ca mai pot avea prietene femei... fusesem tare dezamagita de cateva amice si chiar nu mai voiam sa imi deschid inima fata de nici una dintre voi, insa, incet incet, am realizat ca daca nu ma deschid, nu mai simt.
Trebuie sa recunosc, ca si acum imi este greu sa ma expun, cu defectele si fostele mele convingeri in fata voastra, dar o fac, pentru ca am incredere in voi, chiar daca pe unele nu va cunosc. Voi cele ce iubiti cum numai noi femeile stim sa o facem: cu daruire si blandete, voi cele ce ati trecut prin atatea, insa pasiti pe starda cu atata nonsalanta si gratie incat ceilalti au impresia ca vietile voastre sunt perfecte si chiar va si invidiaza pentru asta. Voi cele ce camuflati cearcalene obosite, exasperarea sau ochii plansi in spatele unui cat eye, va puneti jacheta chic si mergeti cu atata curaj prin viata. Iubitelor, mamelor, prietenelor.
Am decis sa imi redeschid acest blog, special pentru noi. Sa ni-l dedic, sa fie spatiul nostru drag, in care sa ne povestim, sa barfim, sa ne dam voie sa simtim, sa stralucim. Am un respect teribil fata de toate femeile din lume. Si iata-ma aici, cu inima deschisa catre voi!
Va apreciez si sunt mandra de fiecare dintre noi in parte. Pentru ca suntem niste eroine. Viata unei femei nu este deloc usoara, insa, trebuie sa recunoastem ca -i a naibii de interesanta.
Va imbratisez cu drag,
Sophie
No comments:
Post a Comment