Tuesday 2 February 2016

"Totul e perfect" ...sau ne mai gandim?

Ce iti doresti tu de la tine?

Te-ai gandit in ultima vreme la subiectul acesta sau viata cu nebunia ei te-a tras in vartejul cotidian?
Esti fericita? Implinita?
Si daca zici "semi" inseamna ca ceva lipseste. Si atunci intreaba-te "ce anume ar lipsi de te-ar putea face mai fericita?".
Ceva ce ar depinde de tine sa faci. O actiune ce ar duce spre ceva ce te-ar implini. Poate vrei sa schimbi un job in care esti blocata de ani de zile, dar ti-e teama sa o faci din nesiguranta. Poate ai o suferinta in suflet de care vrei sa scapi, poate o relatie. Gandeste-te ce ai vrea sa modifici pentru a te simti multumita de viata pe care o duci.

Eu, desi aveam o situatie fianciara foarte buna, un job genial si o relatie, nu ma simteam ok. Am crezut ca sunt nerecunoscatoare fata de viata atunci cand ma intrebam in sinea mea "ce naiba am de nu-s ok?"
Era ceva acolo, o tristete, un ghimpe.
Si apoi am realizat. Relatia respectiva nu ma implinea. Stateam acolo de ani de zile, ma complaceam in ea, ma minteam ca "totul era ok" si ca "dupa o vreme pasiunea dispare si iubirea calma apare" insa nu era vorba de nici o pasiune era vorba de incompatibilitate. Si oricat de ok ar fi fost acel om de langa mine, era ceva ce mereu scartaia.
Din cauza asta eram trista, iar acea tristete o ascunsesem bine, chiar si de mine, intr-un sertaras acolo, mascata de parfumuri si haine, shopping, mers la cluburi si restaurante.
Banii la mine erau solutia, pentru ca mascau nefericirea. De fiecare data cand ma simteam singura in acea relatie, mergeam la shopping. Pe moment eram fericita ca mi-am mai cumparat nu stiu ce... Dar dupa o zi, singuratatea reaparea. Si tot asa, pana cand nu mai aveam loc in dulap. Imi cumparam lucruri numai ca sa o fac, nu le mai apreciam, nu mai simteam nimic cand cheltuiam sute de lei zilnic.
Tot salariul meu se ducea in carpe si cosmetice, pana cand am realizat ca am o problema. 
Din acel moment, am incetat sa ma mai mint si am renuntat. Oricat de greu mi-a fost, am plecat riscand totul. A fost crunt la inceput, mai ales ca nu aveam un motiv "bine intemeiat" si nu stiam exact ce sa ii spun si "de ce" nu eram fericita, pentru ca relatia parea ok. Insa chiar daca eram macinata de sentimentul de vinovatie, am ales sa traiesc pentru mine, nu pentru o idee de "a fi bine", de a nu trai singura, de a nu-l rani pe cel de langa mine, care, desi era un om tare bun, nu era pentru mine.



Acum sunt fericita, implinita, indragostita.
Am realizat ca pot sa imi dau voie sa fiu "egoista". Si cand spun "egoism" ma refer ca viata asta ne este data cu un scop. Sa o traim. Noi. Pentru noi. Nu din politete pentru altii, sau pentru niste idealuri din capul nostru.
Sa traiesti autentic si asumat, tu pentru sufletul tau, si atunci cand ai o intuitie si simti ca o relatie sau o situatie in care te aflii nu iti face bine, sa ai forta sa iesi din ea. Sa iti gasesti acest curaj pentru tine.
Nu vorbesc din carti si nu va dau ca exemple vestitele citate de pe facebook. Vorbesc din propria mea experienta.

 Poti sa faci ceva pentru mine? Ia-ti 5 minute pe zi. Atat vreau de la tine. Doar 5 minute.
Pune-ti o muzica linistitoare, ceva ce iti place tie, ceva ce te umple de fericire. O melodie frumoasa.
Fa-ti un ceai. Sau pur si simplu stai intr- o pozitie comoda. Asculta melodia, inchide ochii si gandeste -te la viata ta. Si intreaba-te. Ce mai vreau eu de la viata mea? Sunt fericita? Ce-mi mai trebuie sa fac ca sa ajung acolo unde imi doresc? Ce tine de mine sa fac ceva in aceasta privinta? Ce ma multumeste si ce ma nemultumeste?
Poate ca nu iti vor veni raspunsurile din prima, dar or sa apara, nu te stresa prea mult. Curaj.

Cu drag ,
Sophie.






Thursday 7 January 2016

My man, bitch !


O sa abordez acest subiect pentru ca, desi nu mi s-a intamplat, vad in jurul meu atatea cazuri si ma minunez.
Am o mare pica pe femeile care se baga in relatiile/casniciile altora. Imi vine sa le iau de par si sa le dau cu capul de asfalt.
Nu vorbesc de gelozii, de cazuri particulare, ci de principiul asta in sine.
De cele mai multe ori, nu imi place sa judec si sunt destul de deschisa la minte in multe aspecte ale vietii, dar sa te dai la iubitul/sotul altei femei, este impardonabil, degradant chiar. In primul rand n-ai nici un respect fata de tine, simti cumva inconstient ca "nu meriti" sau pur si simplu esti o proasta. Crezi ca daca el intra intr-o relatie ilicita cu tine, iti va ramane fidel in cazul in care (desi spune, slabe sanse de a o face) isi va parasi sotia pentru tine? Un individ care se fereste de consoarta lui ca un iepuras temator ce abia asteapta oportunitatea de a o insela cu oricine i-ar iesi in cale, tu asa specimen vrei langa tine?!


 Exista alte milioane de alti tipi pe acest pamant singuri si doritori. De ce sa iei ceea ce nu este al tau?
Iar daca spui "El s-a legat intai de soarta mea... el a flirtat primul" inseamna ca tu, draga mea, nu ai deloc discernamant. Sau ti-a spus cumva ca numai pe tine te adora si ca sta cu ea din "x" motive? Daca te-ar iubi atat de tare, nu te-ar pune in situatia asta de la inceput, nu ar suporta sa te vada suferind, ar lua taurul de coarne si ar face ceva in privinta asta! Sa accepti avansurile duplicitare ale unui barbat care e deja cu alta? Cat respect poti avea tu pentru tine daca faci asta? Oare nu meriti un barbat numai al tau? N-ar fi dragut sa ai o relatie numai a ta, in care sa fi iubita si respectata? 
Daca vei argumenta ca vrei "doar sa te distrezi", nu o poti face cu cineva liber si dornic (nu ma refer aici la prostituatele platite pentru a face sex cu diversi, nu intru in acest subiect, eu ma refer strict la femeile care gandesc defect - acele pasari de prada care din prostie sau rautate se arunca in bratele celor deja luati) ? De ce trebuie sa "furi" barbatul cuiva? Ca sa iti dovedesti tie, ca poti? Inseamna ca esti o fetita tematoare, naiva, extrem de complexata de feminitatea ta si nu mai vorbim de superficiala, iar karma te va lovi fix cand iti va fi lumea mai draga. Eu una asa ti doresc, alaturi de alte mii de femei! 

Am avut ghinionul sa vad in jurul meu astfel de lucruri si sunt profund dezgustata de aceste individe care, sincer, ma fac sa imi fie jena ca sunt din aceeasi "specie" ca ele.

Respectati-va mai mult, iesiti si cunoasteti tipi liberi, nu mai provocati rani altor femei, puneti-va in locul lor. Femeia empatizeaza. Cred ca unele dintre noi ne-am pierdut aceste daruri native din pacate.

Sa aveti un an bun, fara pasari de prada cretine sau lasi in viata voastra ! :D 

Friday 18 December 2015

What kind of man do you want ?

Ce anume ne dorim de la un barbat?

In ultima vreme observ cum barbatii s-au efeminat si femeile s-au masculinizat. Nu vorbesc doar de look, ci mai degraba de atitudine. Barbati finuti, ce chicotesc intr-un colt al mesei despre noul balsam de par cu unt de cocos si femei care nu mai dau doi bani pe cum arata sau se comporta. Si nu-i tocmai ok, pentru ca ei nu ne mai spun nimic, vazandu-si linistiti de programarile la salon, iar noi ne plangem impovarate dand ochii peste cap :"unde sunt barbatii de altadata?". Acei barbati puternici care ne priveau intens si incremeneam de fascinatie. Acei misteriosi carismatici, care desi nu stateau mai mult decat noi in fata oglinzii pensandu-si pana la refuz sprancenele sau admirandu-si noua posetuta din piele de caprioara, aratau atat de sexy. Nu ma intelegeti gresit, nu sunt fana a barbatului neingrijit. Nici pe departe! Ador cand barbatul meu arata bine. Doar ca nu mi-ar placea sa am discutii cu el despre makeup, trenduri si produse cosmetice si acesta sa stie mai multe despre ele decat stiu eu. Pentru astfel de conversatii apelez la prietenii mei gay. Sau la alte femei.


O sa va zic ceva. Feministele vor vocifera, sunt sigura de asta, insa chiar nu imi pasa.

Barbatul este construit sa domine. Familia, copiii, femeia, sefii, absolut pe toata lumea. E in ADN-ul lor. Nu asociez imaginea unui neanderthalian cu conceptul de barbat. Nu isi doreste nimeni o bruta care sa vina de la munca, sa se descalte aruncandu-si pantofii pe unde apuca si sa urle in toate directiile cu voce de bariton "unde mi-e mancarea!?".


Femeia este construita sa dea viata. Nu doar unui copil, dar si locuintei in care se afla sau spatiului de munca. Sa dea viata vietii. Sa creeze.
Nu spun ca locul nostru este in casa si nici la cratita (desi mie nu imi este deloc rusine sa marturisesc ca-mi place la nebunie sa gatesc si sa fac casa/locul in care muncesc mai frumos; nu consider absolut nici o umilinta sa gatesti pentru barbatul tau), ci doar ca fiecare dintre noi suntem jumatati ale aceleiasi monede. Evident cu drepturi egale!
De asta ei mergeau la razboi si noi aveam grija de copii, de casa, etc. asta nu insemna ca unii erau mai importanti decat ceilalti.

Vorbesc de acel barbat stapan pe sine, care stie ce vrea si incotro se indreapta, un barbat puternic si asumat, care stie sa ia taurul de coarne si sa ne tina piept, ba chiar sa se si impuna un pic prin verticalitate. Sa nu ne lase sa facem ce vrem noi din el, dar sa stie si cand sa cedeze, sa isi ceara scuze sau sa repare o greseala. Un barbat pe cat de bland, pe-atat de categoric.


 Acela care protejeaza femeia de langa cu grija si responsabilitate. Acesta este genul de barbat pe care vreau sa il am langa mine si nu mi-e jena sa recunosc ca da, imi place sa fiu dominata, deoarece sunt o femeie care se respecta, si n-as sta in ruptul capului cu un barbat mai slab decat mine.M-ar transforma in cel mai fericit caz intr-o mama si acesta este ultimul lucru pe care vreau sa il fac.
Ce respect ati putea avea pentru cineva ezitant si fricos? V-ati incredita lui? Ati face o familie cu un asemenea om? Si daca ziceti "Da!" e ok. Inseamna ca va place sa controlati. Nu va judec! Doar ca va spun un lucru: e al dracului de obositor sa controlati absolut tot, mai ales lucrurile care nu tin de voi. Dati-va voie sa fiti femei si lasati "greul" pe umerii lor. Aveti incredere in ei, pot sa o faca!


Friday 11 December 2015

Happy happy happy, in my jammies

Sunt tare incantata. Vi s-a intamplat sa va treziti si viata sa para atat de simpla si frumoasa? Sa aveti un zambet senin pe chip si totul sa fie asa cum trebuie?
Mie da. Am momente in care totul pare usor ca un fulg, iar alteori, fulgul devine sinistru de greu si atunci cad in gol. In acele clipe mai putin bune, imi place sa-mi imbrac pijamaua preferata (indecent de comoda) si sa ma cuibaresc in pat, motata, eliberata de machiaj, sutien sau tocuri, si de absolut orice alta constrangere. Sa stau intre paturicile mele pufoase, sa-mi pun un film preferat, sa consum 3500 de calorii -chipsuri, ciocolata, rontanele, jeleuri si tot felul de alte varietati- si sa nu spal vasele.

Lumea are impresia ca femeile nu-s oameni. O sa radeti. Cum "nu sunt oameni??". Pai da. Pentru ca tot noi am ridicat stacheta crezandu-ne Femei Fantastice.
Noi suntem cele care au pretentiile extrem de ridicate de la persoana noastra, nu societatea, barbatii, familia. Nu. Este vina noastra pentru ca ne punem singure bete in roate, fara sa ne dam seama ce stress ne provocam. Iti doresti ca tu, iubita, mama, femeie fara cusur si fara greseli, sa te porti mereu adecvat chiar daca mai ai cateodata si zile proaste in care pur si simplu-ti vine sa injuri la fiecare 3 secunde. Sa arati ca o diva, chiar daca ti-ai petrecut ultimele 2 ore in bucatarie gatind si simti ca te prelingi pe podea, sa ai un trup perfect chiar daca lucrezi 50 de ore pe saptamana si nu prea ai timp de sala, sa te astepti sa dai randament de 1000% la munca dupa o noapte alba,etc. Daca ganditi asa, nu sunteti singurele. Dar nu-i tocmai corect.
 Daca spuneti "pai trebuie sa fiu perfecta pentu iubitul/sotul meu"-gresit! Alta capcana in care ne impiedicam. Barbatul de langa noi, da, isi doreste o femeie frumoasa, aranjata, sexy. Doar ca acel barbat nu vrea sa stea langa o tipa artificiala, ci mai degraba langa o femeie fericita. Sesizati diferenta? Noi ne stresam de ceea ce credem ca gandesc ei ("Sper sa nu se vada cele 15 grame pe care le am pus pe mine!" sau "Aualeu, mi s-a dus 1 milimetru de oja de pe unghie, sper sa nu creada ca oi fi vreo neingrijita!!" sau "Mi-a aparut un cos razlet pe frunte, sper ca l-am mascat bine cu fond de ten,..dar uite, ca priveste fix acolo...sigur se uita la el, Doamne... sunt hidoasa si el stie asta!!").
Daca vrem sa stam intr-o seara oarecare intr-o pijama comoda, e ok. Atata timp cat nu devine un obicei fata de domnii din viata noastra (e o linie fina aici, intre a fi ok tu cu tine si neglijenta fata de tine insati, mai ales cand ai barbatul langa; evitati extremele. Voi intra in detalii despre asta intr-un articol nou, momentan ne focusam pe noi).
Nu suntem roboti si nici perfecte si cred ca fiecare, la un moment dat, a picat in capcana lui "trebuie sa...".
Ce e de facut ? Simplu.
Daca nu avem chef sa mai mergem la o intalnire, solutia este sa o amanam. Daca n-avem dispozitie de musafiri, le spunem direct (stiu ca unele dintre voi au dificultate in a spune ce-si doresc, de cele mai multe ori sacrificandu-se pentru o promisiune sau un grup de oameni apropiati, insa nimeni nu este mai important decat propria persoana!). Daca nu vrem sa raspundem la mail sau telefon, dam telefonul pe silent. E greu sa refuzam anumite angajamente, dar nu imposibil. Haideti sa ne punem pe noi pe primul loc.
Nu avem chef de munca ? Um... Aici e mai complicat, eu as spune "chiulim!" insa nu stiu daca voi puteti face asta, daca da, super! Chiuliti! Macar o data la cateva luni. E ca si in copilarie cand eram racite si ramaneam acasa, in diminetile acelea ploioase de toamna si ne bucuram parca si mai mult, cand stiam ca ceilalti colegi erau la ore, iar noi ne uitam la desene, in paturile noastre calde. Nu trebuie sa jucam mereu dupa reguli, eu chiar recomand sa le mai incalcati din cand in cand.
 Ideea este sa nu facem nimic din ce nu ne dorim sa facem.Nu "trebuie sa..."nimic.
Putem sa mancam o punga de chipsuri, sau un KFC din cand in cand, fara a ne mai invinovati asa de aspru.
Punand atata presiune, avem de la noi niste asteptari supraumane. Pentru ca ne raportam la fetele din reviste, la vedetele acelea sclipitoare, cu vietile lor "perfecte". Insa uitam sa cercetam cum arata acestea in viata de zi cu zi, uitam sa ne spunem ca si ele sunt niste femei normale la fel ca si noi, uitam sa realizam ca pozele lor sunt photoshopate, ca isi petrec jumatate din viata la sala sau ca au o armata de stilisti in spate si tone de bani de investit in imaginea lor (sa-mi aduceti aminte sa scriu un articol despre cum sa arati extra bogata si stilata, cu un buget limitat!).
Si noi, vrem sa copiem o himera oarecare vazuta la tv, ajungand sa fim false, uitand ce ne place, ce ne deosebeste pe noi de restul, ce ne face sa fim unice.
Si ce daca avem colacei? Ii dam jos!
Si ce daca suntem triste? Plangem la un film siropos, citim ceva ce ne inspira, ne luam cateva zile pentru sufletul nostru si ne regasim.

Enjoy the moment, ladies. Bucurati-va de ciocolata si de pijamaua voastra sau de faptul ca azi nu facem nimic si nu mai incercati sa fiti perfecte, pentru ca, asa ceva nu exista decat in fantezia noastra.

Stay beautiful!

Cu drag,

Sophie

Tuesday 8 December 2015

Alergand prin viata pe tocuri de 12

Dragele mele,

Noi fetele ne purtam mereu ca si cand vietile noastre ar fi perfecte, aratam impecabil, vesnic rabdatoare cu sefii, barbatul, copiii, alergand pe tocuri de 12 prin viata, gatim si ne gatim, trecand prin tot felul de experimente de beauty (ca deh..."baba sufera la frumusete"), ne vopsim, ne fardam, ne parfumam, ne incorsetam in niste reguli cu care am crescut de mititele, dogme antice care ne-au transformat, luandu-ne libertatea putin cate putin ("o domnisoara care se respecta ar trebui sa faca asta si asta, sa fie asa si in nici un caz sa nu fie asa!").
 Mereu in competitie una cu cealalta, adeseori in garda, rautacioase sau indiferente. Dar ce-ar fi daca am inceta sa facem acest lucru pentru cateva clipe? Ce ar fi sa nu ne mai uitam la celelalte femei cu invidie, teama, sarcasm sau cu suspiciune si ce ar fi sa ne gandim ca si acele fete, au si ele o viata mai frumoasa sau mai grea, cine stie prin cate au trecut, viata mascata de acel zambet fortat, vazut de mine pe atatea chipuri, in atat de multe ipostaze.


Inainte sufeream de perfectionism. Daca aveam cumva o unghie sarita, ma balbaiam, ma impiedicam sau nu stiu cum imi statea parul, aveam impresia ca toata lumea se uita la mine, vazandu-mi "defectul". Totul era in mintea mea! Si daca, cumva, cineva carcotas ar fi ras, ei si ce ?!  Mereu vor exista persoane care nu au nimic mai bun de facut decat sa-i judece pe ceilalti. Este ok sa fiu eu insami. Asa cum sunt eu.
 Inainte nu credeam ca mai pot avea prietene femei... fusesem tare dezamagita de cateva amice si chiar nu mai voiam sa imi deschid inima fata de nici una dintre voi, insa, incet incet, am realizat ca daca nu ma deschid, nu mai simt.
Trebuie sa recunosc, ca si acum imi este greu sa ma expun, cu defectele si fostele  mele convingeri in fata voastra, dar o fac, pentru ca am incredere in voi, chiar daca pe unele nu va cunosc. Voi cele ce iubiti cum numai noi femeile stim sa o facem: cu daruire si blandete, voi cele ce ati trecut prin atatea, insa pasiti pe starda cu atata nonsalanta si gratie incat ceilalti au impresia ca vietile voastre sunt perfecte si chiar va si invidiaza pentru asta. Voi cele ce camuflati cearcalene obosite, exasperarea sau ochii plansi in spatele unui cat eye, va puneti jacheta chic si mergeti cu atata curaj prin viata. Iubitelor, mamelor, prietenelor.

 Am decis sa imi redeschid acest blog, special pentru noi. Sa ni-l dedic, sa fie spatiul nostru drag, in care sa ne povestim, sa barfim, sa ne dam voie sa simtim, sa stralucim. Am un respect teribil fata de toate femeile din lume. Si iata-ma aici, cu inima deschisa catre voi!
Va apreciez si sunt mandra de fiecare dintre noi in parte. Pentru ca suntem niste eroine. Viata unei femei nu este deloc usoara, insa, trebuie sa recunoastem ca -i a naibii de interesanta.

Va imbratisez cu drag,

Sophie